Reorganizări Judiciare
Reorganizarea prin continuarea activităţii debitorului presupune efectuarea unor modificări structurale în activitatea curentă a societăţii aflate în dificultate, menţinându-se obiectul de activitate, dar aliniindu-se modul de desfăşurare a activităţii la noua strategie, conform cu resursele existente şi cu cele care urmează a fi captate, toate aceste strategii aplicate fiind menite să facă activitatea de bază a societăţii profitabilă.
În temeiul prevederilor Legii 85/2006 privind procedura insolvenţei, societatea noastră poate efectua evaluări obiective şi amănunţite ale situaţiei economice şi juridice a debitorului, pe baza acestora putând formula puncte de vedere pertinente cu privire la şansele de reorganizare a activităţii sau cu privire la necesitatea intrării în procedura falimentului.
Pe baza analizelor anterior amintite, administratorul judiciar poate întocmi el însuşi planul de reorganizare sau poate să colaboreze cu debitoarea sau cu creditorii la realizarea acestui plan.
Principiile care guvernează activitatea noatră în procedura reorganizării judiciare:
- Principiul procedurii concursuale – conform art. 2 din legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, scopul acestei proceduri este „instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului”. Astfel, ca ţi în cazul procedurilor de faliment, administratorul judiciar trebuie să acorde o atenţie egală tuturor creditorilor şi să adopte o poziţie echidistantă şi echilibrată faţă de creditori şi faţă de toţi ceilalţi participanţi la procedură.
- Principiul respectării prevederilor legale – societatea noastră îşi desfăşoară activităţile aferente calităţii de practician în insolvenţă cu respectarea şi aplicarea riguroasă a legislaţiei din domeniu
- Principiul urmăririi respectării şi aplicării planului de reorganizare de către societatea debitoare şi al supravegherii activităţii debitoarei pe durata perioadei de reorganizare – ulterior aprobării prin vot a planului de reorganizare de către creditori, administratorul judiciar are obligaţia de a supraveghea aplicarea şi respectarea întocmai a măsurilor propuse prin plan, putând semnala,corecta sau sancţiona orice abateri de la obligaţiile asumate prin planul de reorganizare.
Legislaţie incidentă în materie:
- Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei
- Regulamentul CE nr.1346/2000
Lichidări administrative/voluntare
Procedura de drept comun prevăzută de Legea 31/1990 privind societăţile comerciale
În cadrul Legii societăţilor comerciale, un titlu de o importanţă deosebită este acela referitor la lichidarea acestor entităţi juridice. Atenţia pe care legiuitorul român o acordă acestei instituţii este determinată de interesul pe care asociaţii îl au pentru împărţirea avutului social la constituirea căruia au contribuit, dar, în egală măsurăşi de interesul creditorilor societăţii dizolvate precum şi creditorii asociaţilor.
Încetarea existenţei societăţii comerciale presupune realizarea unor operaţii care să aibă ca rezultat nu numai încetarea personalităţii juridice ci şi lichidarea patrimoniului societăţii, prin exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor sociale.
Rolul lichidatorului în operaţiunille de lichidare a societăţilor comerciale constă într-un ansamblu de operaţiuni care au ca scop terminarea operaţiunilor comerciale aflate în curs la data dizolvării societăţii, încasarea creanţelor societăţii, transformarea bunurilor societăţii în bani, plata datoriilor societăţii şi împărţirea activului net între asociaţi.
În îndeplinirea activităţii de lichidator, societatea noastră urmăreşte satisfacerea intereselor creditorilor şi ale asociaţilor/acţionarilor, parcurgând etapele legale prevăzute de Legea nr.31/1990 şi anume:
- Înlocuirea administratorilor societăţii cu lichidatorul numit de asociaţi/acţionari
- Efectuarea lichidării
- Repartizarea activului net către asociaţi
- Liberarea lichidatorilor – dupa aprobarea bilantului final al lichidarii/repartizarii activului net intre asociati
- Radierea (înmatriculării) societăţii din registrul comerţului, (pe baza certificatului fiscal) ceruta de lichidator – momentul radierii atrage încetarea personalităţii juridice a societăţii comerciale.
- Depunerea registrelor societăţii pentru păstrare
Pentru ca o procedură de lichidare administrativă/voluntară să fie încununată de succes trebuie să fie îndeplinite, cumulativ, două condiţii esenţiale:
- o bună colaborare între asociaţii/acţionarii socetăţii coroborată cu buna colaborare dintre asociaţii/acţionarii şi cenzorii socetăţii, pe de o parte, şi lichidatorul numit în procedură pe de altă parte
- acoperirea integrală a pasivului societăţii, în caz contrar existând riscul deschiderii procedurii falimentului.
Procedura specială de lichidare voluntară prevăzută de Legea nr. 137/2002, OUG nr. 88/1997 şi HG nr.577/2002 privind normele metodologice de aplicare a acestor acte legale
Lichidarea voluntară a societăţilor comerciale la care statul, prin instituţiile sale, deţine 50%+1 din valoarea capitalului social este guvernată de normele speciale şi derogatorii ale O.U.G. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale aprobată prin Legea nr.44/1998 şi Legea nr.137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării.
Deşi principiile care guvernează această formă specială de lichidare sunt identice cu cele consacrate prin normele de drept comun reglementate de legea societăţilor comerciale, se constată că în acest caz special se regăsesc o serie de derogări şi norme cu caracter special, destinate a asigura celeritate şi transparenţă procedurii de lichidare, precum şi a răspunde deopotrivă intereselor economice ale comercianţilor, dar şi intereselor generale ale statului român.
Finalitatea declarată a legii 137/2002 este aceea de accelerare a privatizării. În acest context, lichidarea voluntară nu trebuie privită ca o ultimă soluţie de satisfacere a creanţele creditorilor, ci ca o alternativă la metodele de privatizare existente.
Conceptul de privatizare prin lichidare », atât de controversat şi paradoxal, hulit de unii şi susţinut de alţii, rămâne, dincolo de rezultatele concrete, o provocare atât pentru acţionarii care decid să încerce această variantă cât şi pentru practicianul chemat să dea substanţă şi concreteţe acestui concept.
Legislaţie incidentă în materie:
- Legea 31/1990 privind societăţile comerciale
- O.U.G. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale
- Legea 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării
H.G. nr. 577/2002 de aplicare a normelor metodologice de aplicare a O.U.G. 88/1997 si a Legii 137/2002
Falimente/Lichidări judiciare
- O societate comercială dispare ca entitate economică, socială şi juridică o dată cu dizolvarea şi lichidarea ei. Lichidarea unei societăţi comerciale constă dintr-un “ansamblu de operaţii care, după dizolvarea societăţii, au ca obiect realizarea elementelor de activ (transformarea activului în bani) şi plata creditorilor, în vederea partajului activului net rămas între asociaţi” .
Deci, după cum rezultă din această definiţie, lichidarea este precedată de dizolvarea societăţii comerciale. În cazul dizolvării calitatea de persoană juridică a societăţii comerciale se menţine numai pentru o anumită perioadă, în vederea lichidării, pe când lichidarea marchează dispariţia definitivă a persoanei juridice.
Printre cauzele care conduc la dizolvarea societăţii se pot menţiona:
– expirarea timpului stabilit pentru durata societăţii;
– imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau realizarea acestuia;
– decizia asociaţilor, prin hotărârea Adunării Generale;
– falimentul societăţii;
– alte clauze prezăzute de lege sau de actul constitutiv;
– dacă administratorii constată pierderea unei jumătăţi din capitalul social sau dacă micşorarea capitalului s-a făcut sub minimul legal, fără ca asociaţii să decidă completarea sau limitarea lui, în termenul legal, etc.
Dizolvarea societăţii are drept consecinţă “deschiderea procedurii de lichidare” (conform art. 233 din Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată). “Dizolvarea are loc fără lichidare, în cazul fuziunii ori divizării totale a societăţii sau în alte cazuri prevăzute de lege” .
Lichidarea societăţilor comerciale este reglementată tot prin Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, la titlul VII, art. 252 – 270.
Analizând cauzele care pot conduce la dizolvarea societăţii comerciale putem vorbi despre o dizolvare şi lichidare benevole sau de o dizolvare şi lichidare forţată (judiciară). Lichidarea judiciară se deosebeşte de lichidarea benevolă prin următoarele aspecte :
– lichidarea judiciară are la bază hotărârea tribunalului în timp ce lichidarea benevolă se face pe baza hotărârii Adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor;
– în cazul lichidării judiciare administrarea bunurilor patrimoniului societăţii este preluată de judecătorul sindic, numit de tribunal, în timp ce în cazul lichidării benevole dizolvarea societăţii cade în sarcina vechilor administratori, care se ocupă în continuare, de administrarea socetăţii;
– în cazul lichidării judiciare, tribunalul sau judecătorul sindic numesc un lichidator, care este o persoană străină societăţii, în timp ce în cazul lichidării benevole lichidatorul este numit de adunarea generală a acţionarilor sau a asociaţilor, putând fi un administrator, un asociat sau o persoană străină;
– lichidarea judiciară este o lichidare imediată, pe când lichidarea benevolă este o lichidare progresivă. În cazul lichidării judiciare bunurile se vând direct sau prin licitaţie cât mai avantajos şi cât mai rapid. În cazul lichidării benevole bunurile se vând în timp;
– în cazul lichidării judiciare activele sunt evaluate la valori lichidative, care de regulă, date fiind condiţiile în care se realizează, sunt mai mici decât preţurile de vânzare în condiţii normale.
Valoarea de lichidare poate fi definită ca valoarea care se obţine din vânzarea forţată a întreprinderii, întru-un termen limitat. Valoarea de lichidare este de regulă mai scăzută decât valoarea de piaţă. Astfel bunurile care în condiţii normale (respectiv de continuitate a activităţii) au o valoare actuală (de piaţă), în cazul lichidării întreprinderii valoarea acestora suportă o reducere sensibilă.
Lichidarea judiciară este o lichidare pronunţată printr-o decizie judecătorească la cererea asociaţilor, creditorilor sau a reprezentantului masei obligatarilor şi se efectuează potrivit prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial nr. 359/21 aprilie 2006. În art. 2 din Legea nr. 85/2006 se precizează că „scopul prezentei legi este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă”. Din textul articolului reiese scopul Legii 85/2006, şi anume asigurarea cadrului legal necesar desfăşurării reorganizării judiciare sau a falimentului agentului economic aflat în dificultate, pentru a plăti creditorii acestuia.
Principiile care guvernează activitatea noatră în procedurile de faliment:
- Principiul celerităţii procedurilor de insolvenţă – este prevăzut expres de către art. 5, alin. (2) din Legea nr. 85/2006, care instituie obligativitatea efectuării cu celeritate a actelor şi operaţiunilor prevăzute de această lege pentru toate organele care aplică procedura, astfel cum sunt prevăzute de către alin. (1) al aceluiaşi articol.
Semnificative pentru modul de aplicare al principiului celerităţii sunt următoarele activităţi:
- valorificarea activelor în termen redus
- închiderea în termen scurt a procedurilor de faliment faţă de societăţile fără bunuri
- Principiul maximizării averii debitorului – deşi acest principiu nu este expres reglementat de către Legea nr. 85/2006, el poate fi dedus din mai multe texte ale legii, fiind în concordanţă cu scopul primordial al acesteia. Astfel, societatea noastră a depus şi depune toate eforturile pentru valorificarea activelor debitorilor la un preţ cât mai mare, de preferinţă chiar situat deasupra valorii de evaluare a acestor active şi urmăreşte în mod eficient recuperarea creanţelor din averea debitorului sau a sumelor de bani transferate de către acesta anterior deschiderii procedurii.
- Rezolvarea problemei sociale – din ansamblul prevederilor Legii nr. 85/2006, se instituie pentru lichidatorul judiciar obligaţia respectării şi ocrotirii intereselor tuturor creditorilor, deci inclusiv pe cele ale foştilor angajaţi ai debitorului, în ceea ce priveşte salariile lor restante. Din aceste prevederi rezultă, aşadar, obligaţia practicianului în insolvenţă de a se implica în rezolvarea problemei sociale descrise mai sus, iar unul dintre criteriile de apreciere a eficienţei activităţii sale în general o constituie gradul de succes atins în rezolvarea problemelor sociale cu care se confruntă pe parcurs.
- Principiul procedurii concursuale – conform art. 2 din legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, scopul acestei proceduri este „instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului”. Astfel, lichidatorul judiciar trebuie să acorde o atenţie egală tuturor creditorilor şi să adopte o poziţie echidistantă şi echilibrată faţă de creditori şi faţă de toţi ceilalţi participanţi la procedură.
- Principiul respectării prevederilor legale – societatea noastră îşi desfăşoară activităţile aferente calităţii de practician în insolvenţă cu respectarea şi aplicarea riguroasă a legislaţiei din domeniu
Legislaţie incidentă în materie:
- Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
- Legea 83/1998 completată şi modificată, privind falimentul băncilor
- O.G. nr.10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit
- Legea nr. 32/2000 completată şi modificată, privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor
- Regulamentul CE nr.1346/2000
Fuziuni / Divizari
Operatiunile de divizare/ fuziune se pot indeplini independent conform prevederilor L.31/1990 sau in contextul reorganizarii judiciare reglementata de L.85/2006.
Fuziunea este operatiunea prin care doua sau mai multe societăţi comerciale hotarasc separat transmiterea elementelor de activ şi de pasiv la una dintre societăţi sau înfiintarea unei noi societăţi comerciale în scopul comasarii activitatilor.
Fuziunea societăţilor comerciale se realizeaza prin doua modalitati:
1. fuziunea prin absorbirea uneia sau mai multor societăţi comerciale de catre o alta societate comerciala.
2. fuziunea prin contopirea a doua sau mai multe societăţi comerciale pentru a alcatui o societate comerciala noua.
Divizarea se face prin împartirea integrala a elementelor de activ şi de pasiv ale unei societăţi comerciale care îsi înceteaza existenta, între doua sau mai multe societăţi comerciale existente ori care iau fiinta.
Fuziunea sau divizarea are ca efect dizolvarea, fara lichidare a societăţilor comerciale care îsi înceteaza existenta, şi transmiterea universala a elementelor lor de activ şi de pasiv catre societatea sau societăţile comerciale beneficiare, în starea în care se afla la data fuziunii sau a divizarii.
Procedurile de înregistrare a celor două modalităţi de reorganizare a societăţilor comerciale sunt prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale republicată şi modificată şi detaliate în Ordinul nr. 1376/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind reflectarea în contabilitate a principalelor operatiuni de fuziune, divizare, dizolvare şi lichidare a societăţilor comerciale, precum şi retragerea sau excluderea unor asociaţi din cadrul societăţilor comerciale şi tratamentul fiscal al acestora.
Legislaţie incidentă în materie:
- Legea 31/1990 privind societăţile comerciale
- Legea 1376/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind reflectarea in contabilitate a principalelor operatiuni de fuziune, divizare si lichidare a societatilor comerciale, precum si retragerea sau excluderea unor asociati din cadrul societatilor comerciale si tratamentul fiscal al acstora.